Putin spune că gazele vor putea fi plătite numai în ruble, începând de vineri, altfel contractele vor fi reziliate

Vladimir Putin a anunțat că a semnat un decret prin care obligă țările care cumpără gaz rusesc să îl plătească în ruble, începând cu data de 1 aprilie, iar dacă plata nu se va face în această monedă, atunci contractele vor fi reziliate, relatează Reuters.

„Pentru a putea cumpăra gaze naturale rusești, atunci clienții străini vor trebui să deschidă un cont în ruble la bănci rusești și să facă plățile din aceste conturi, începând de mâine”, a spus dictatorul rus într-un discurs televizat.

„Dacă plățile nu vor fi făcute în acest fel, atunci noi vom considera aceasta o incapacitate de plată din partea clienților, cu toate consecințele de rigoare. Nimeni nu ne dă nouă nimic pe gratis și nici noi nu avem de gând să facem acte de caritate – prin urmare acele contracte vor fi reziliate”, a spus Putin.

Decizia lui Putin de a obliga clienții străini să plătească în ruble este menită să permită Rusiei să ocolească sancțiunile occidentale fără precedent, impuse după ce Rusia a invadat Ucraina.

Țările occidentale au respins, anterior, această decizie, spunând că cererea că plățile să fie făcute în ruble reprezintă încălcări ale contractele existente, care prevăd plăți în euro și dolari.

Putin spune că schimbarea este menită să „întărească suveranitatea” Rusiei. Rusia furnizează o treime din gazul folosit în Europa.

Total
0
Shares
Total
0
Share