Reacția lui Dodon, după suspendare: După alegeri vor fi schimbați judecătorii Curții Constituționale!

Ce face Peședintele Dodon în Rusia de data asta, psrm, vladimir putin moscova, zifdaida grecianii, alegeri moldova 2019 

Curtea Constituțională (CC) din nou a luat decizia de a transmite speakerului parlamentului și/sau premierului dreptul de a semna cîteva legi, după ce președintele Dodon a refuzat să semneze un pachet de legi, adoptate de către majoritatea parlamentară. Drept reacție, șeful statului spune că după alegerile din 2019 vor fi schimbați judecătorii Curții Constituționale, ceea ce ar înseamnă că el nu va mai fi suspendat pe viitor.

Prețedintele Dodon a fost suspendat de CC pe motiv că nu a vrut să promulge umătoarele legi (deși conform Constituției era obligat să facă asta):

– noul Cod al audiovizualului,
– legea privind vînzarea terenului fostului Stadion Republican pentru Ambasada SUA,
– legea privind redenumirea sărbătorii de 9 Mai în „Ziua Europei”,
– două legi cu privire la subordonarea Inspectoratului General de Carabineri Guvernului.

Igor Dodon spune că el nu va ceda în niciuna din aceste chestiuni și este sigur că poporul Moldovei îl va susține în acest caz. Totodată, șeful statului promite că „după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, toate aceste legi vor fi anulate”. Mai mult, „va fi formată și o nouă componență a Curții Constituționale”, a scris Dodon pe Facebook.

curtea constitutionala, referendumuri consultative, referendum legislativ, decizii curtea constitutiionala, initiere referendum
Curtea Constituțională a RM
Total
0
Shares
Total
0
Share