Recean cere schimbarea conducerii S.A. ”Termoelectrica”

Premierul Dorin Recean a cerut ca până la sfârșitul săptămânii să fie schimbată conducerea S.A. „Termoelectrica”, scrie Jurnal.md

„Este inacceptabilă situația de la Termoelectrica din două considerente – atitudinea față de mediu, dar și ca procedură de management. Eu vă rog, până la sfârșitul săptămânii, tot managementul să fie remaniat”, a s-a adresat Recean ministrului Energiei, Victor Parlicov, și directorului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari

Se întâmplă după ce liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a prezentat imagini în care se vede că o cantitate mare de păcură ar fi fost îngropată pe teritoriul Termoelectrica.

Termoeletrica a anunțat că, în legătură cu videoul apărut în spațiul public, despre presupusa scurgere de păcură, a dispus efectuarea acțiunilor de stabilire a tuturor circumstanțelor, iar în urma efectuării anchetei interne, entitatea va publica rezultatele.

Totodată, compania anunță că este deschisă și dispusă să colaboreze cu organele de drept ale statului în vederea clarificării oricăror aspecte sau fapte.

Total
0
Shares
Total
0
Share