Revista VIP Magazin l-a desemnat pe Pavel Filip – omul anului 2018, în domeniul Executiv!

Revista VIP Magazin l-a desemnat pe, Pavel Filip omul anului 2018 în domeniul Executiv, guvernul republicii moldova, premierul pavel filip pdm, partidul democrat din moldova, plahotniuc candu, pavel filip si cainele sau 

Prim-ministrul Pavel Filip a avut un an plin de evenimente. „Deși funcțiile publice mă impun să vorbesc mult, nu sunt un maestru al cuvintelor. Cred că tăcerea, de cele mai multe ori, poate spune mai multe decât o mie de cuvinte”, mărturisește politicianul. E convins că spiritul de echipă și efortul conjugat al celor care au un scop frumos e cheia succesului. Cu trecerea anilor, se simte strâns legat de pământ, de locul în care s-a născut. Iar când simte nevoia să se reîncarce cu puteri, se reîntoarce, chiar și cu gândul, la casa părintească, în sat, la drumurile pe care a umblat de atâtea ori fiind copil, scrie Vipmagazin.md. 

“Vreau să cred că acolo unde am fost, pe tot parcursul carierei, am adus schimbare. Întreprinderile pe care le-am condus, le-am ridicat de la pierderi – la profit. La Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, împreună cu echipa, am adus Moldova în top țări cu cel mai rapid internet, am securizat pașapoartele biometrice ca să putem călători liber în Europa, acum oamenii nu mai stau la coadă pentru pașapoarte și alte acte. La Guvern, am adus echitate în sistemul de pensii, în cel de salarii, o economie stabilă și dezvoltare a țării”, a spus Pavel Filip. 
 
Premierul declară că dacă a reușit să schimbe în bine măcar puțin lucrurile acolo unde a fost, el se simte împlinit. Anul 2018 a demonstrat că echipele consolidate și unite pot face ca lucrurile să se miște înainte, indiferent de piedici și de greutăți. În rest, unele partide, deși mai sunt încă înregistrate oficial, practic au dispărut din viața politică, altele se fac tot mai vocale și vor să ne convingă că au venit pentru mult timp. Cu regret constat însă că limbajul politic promovat de mulți rămâne încă a fi unul destul de răutăcios și plin de ură. Fețe noi, păcate vechi”, a declarat Premierul RM.
 
Filip afirmă că a dat economiei forța de a merge înainte și în următorii ani. Sistemul bancar a depășit în totalitate consecințele celei mai mari crize prin care a trecut, iar investitorii străini, de calitate, nu se tem să vină și să-și plaseze banii pe această piață: “Am demonstrat populației prin fapte, nu prin vorbe, că lucrurile bune pot să se întâmple și la noi acasă: pensii și salarii în creștere, Programul „Prima Casă” (este, în sfârșit, și la noi, nu doar la vecini), „Drumuri Bune”, ambulanțe moderne etc.”.
 
“Sunt încă multe de făcut și de promovat, sunt absolut conștient de acest lucru. Dar, totuși, avem o creștere economică stabilă. Eu știu că dezvoltarea economică este atunci când oamenii simt în buzunarele lor că majoritatea indicatorilor economici au urcat. Avem câte cel puțin un drum nou construit în fiecare localitate, grădinițe renovate, centre de sănătate reparate. Asta înseamnă că ceea ce facem are impact în respectivele localități. Aș vrea să reușim să aducem în societatea noastră mai multă omenie, bun simț și unitate”, a mai spus Pavel Filip. 
Total
0
Shares
 
Total
0
Share