România a impus restricții de intrare în țară pentru cetățenii străini

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene atenționează cetățenii Republicii Moldova despre faptul că autoritățile române au introdus restricții la intrare și tranzitarea teritoriul român pentru cetățeni străini – inclusiv cei din Republica Moldova, în vederea sporirii măsurilor de prevenire a răspândirii virusului de tip nou COVID-19.

Astfel, potrivit articolului 6 punctul 1 al Ordonanței Militare Nr. 2 din 21.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne al României, începând cu data de 22 martie 2020, ora 22:00, se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor.

Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:

  • Sunt membri de familie ai cetățenilor români;
  • Sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European  ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
  • Sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române, ori un document echivalent acestora emis de autorităților altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
  • Sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un al document echivalent.
  • Este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  • Sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
  • Sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
  • Sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare;

În acest context, MAEIE recomandă cetățenilor Republicii Moldova abținerea de la călătorii în sau prin România.

Citește și: 23 de cetățeni ai Ucrainei au fost repatriați în țara de baștină

Total
0
Shares
Total
0
Share