Salariul minim în Armata Națională va fi majorat cu 1 400 de lei

Din 1 octombrie salariul minim în Armata Națională va fi majorat cu 1 400 de lei.

De creșteri salariale semnificative vor beneficia soldații și sergenții. Potrivit șefului adjunct al Direcției planificare resurse financiare și tehnico-materiale, colonelul Gleb Coca, dacă până la 30 septembrie salariul minim era de 6 400 de lei, în această lună va fi de 7 800 de lei.

„Majorarea salariului minim în Armata Națională este o continuare a reformei militare. Salariul minim va constitui 7800 de lei, o majorare semnificativă. De asemenea, militarii detașați în misiunile internaționale de menținere a păcii vor primi suplimente salariale mai mari decât în prezent”.

Reamintim că, la începutul lunii octombrie, Guvernul a propus majorarea salariilor în Armata Națională. Astfel, peste 16 milioane și jumătate de lei sunt alocați pentru perioada 1 octombrie – 21 decembrie, iar aproximativ 8 milioane de lei vor fi acoperite din economiile Ministerului Apărării.

Total
0
Shares
Total
0
Share