Șase oameni au murit în urma unei explozii la o fabrică de armament din Rusia

Șase persoane au fost ucise și două rănite într-o explozie la o fabrică de explozibili din orașul Ceapaevsk, din centrul Rusiei, scrie News.ro

Fabrica, aflată la circa 30 km sud-vest de orașul Samara de pe Volga, este operată de Promsintez, unul dintre principalii producători de explozibili industriali din Rusia și din fosta Uniune Sovietică.

TASS a precizat că explozia a avut loc în timp ce se demontau niște conducte și nu a avut loc un incendiu.

Aleksandr Hinstein, membru al parlamentului din regiunea Samara, a declarat că explozia pare să fi fost cauzată de flacăra de sudură și ar fi putea fi rezultatul unor resturi de explozibil rămase în țevi.

De când Rusia a invadat Ucraina la începutul anului trecut, au avut loc numeroase explozii sau incendii la depozite de combustibil, fabrici, linii de cale ferată și alte infrastructuri din interiorul Rusiei. Autoritățile au atribuit unele dintre ele Ucrainei, iar altele sabotorilor pro-ucraineni.

Ucraina nu comentează aproape niciodată astfel de incidente, sugerând ocazional că acestea sunt rezultatul unor tulburări interne.

La 20 iunie, cinci persoane au fost ucise într-o explozie urmată de un incendiu la o fabrică de praf de pușcă din regiunea Tambov din Rusia, dar guvernatorul regional a exclus orice posibilitate de atac sau sabotaj.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share