Schimb de majoritate: Democrații au preluat conducerea

Schimb de situație în consiliul orășenesc Nisporeni, unde până ieri, puterea decizională aparținea unei alianțe formate din reprezentanții Blocului ACUM și patru aleși locali din alte partide. După ce consiliera Svetlana Baraboi a anunțat că părăsește PAS și trece la democrați, ultimii au devenit majoritari în consiliu.

Consiliul orășenesc Nisporeni este format din 23 de consilieri. Până nu demult, majoritatea o deținea o alianță formată din 12 aleși locali: 4 din PAS (printre care și Svetlana Baraboi), 4 din Platforma DA și câte unul de la PSRM, PCRM, PUN și un consilier independent. Democrații erau în minoritate, fiind reprezentanți de 11 consilieri. Ecuația s-a schimbat, însă, odată cu aderarea Svetlanei Baraboi la PD.

Colegii de fracțiune spun că nu s-au așteptat la un asemenea pas, deși suspectau acest lucru. „A anunțat că iese din PAS, dar a spus că rămâne în Consiliul orășenesc.”, a declarat consilierul PAS, Dan Negel.

Și consilierii din Platforma DA au fost luați prin surprindere de schimbarea radicală. „De fapt, bănuiam, dar nu ne-am așteptat că se va întâmpla ieri. Doamna ne acuza că cerem ca tariful la apă să fie micșorat și că am avea interese meschine și l-am ataca pe șeful Apă Canal Nisporeni.”, a afirmat consilierul PPDA, Dumitru Lazăr.

Totuși, potrivit acestuia, de ieri, consilierii PD pot aproba practic orice decizie în Consiliul orășenesc Nisporeni, fără a avea nevoie de voturile celorlalți aleși.

Citește și: Maia Sandu, dezvăluie motivul distanțării lui Cobzac de PAS:”Nu i-am acordat destulă atenție”

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share