Irina Vlah, președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a transmis o adresare secretarului general al Consiliului Europei, Alain Berset, și secretarului Comisiei de la Veneția, Simona Granata-Menghini, în care solicită continuarea monitorizării cazului formațiunii sale și a prevederilor din Legea partidelor care au stat la baza excluderii candidaților partidului din alegerile parlamentare din 2025.
Vlah susține că raportul aprobat recent de Comisia Electorală Centrală în urma controlului financiar efectuat asupra Partidului Republican „Inima Moldovei” și a Blocului electoral patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a constatat că suspiciunile de finanțare ilegală a formațiunii nu s-au confirmat. În acest context, lidera partidului afirmă că limitarea activității formațiunii și excluderea candidaților din alegeri s-ar fi bazat pe suspiciuni care ulterior nu au fost confirmate.
Documentul semnat de Irina Vlah, președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”:
ADRESARE Secretarului General al Consiliului Europei, Alain Berset şi Secretarului Comisiei de la Veneţia, Simona Granata-Menghini.
Scopul acestei adresări către dvs. este de a vă informa despre noile evoluţii în cazul Partidului Republican „Inima Moldovei”, pe care am onoarea să îl conduc şi despre care v-am scris şi anterior.
După cum cunoaşteţi, candidaţii Partidului Republican „Inima Moldovei” au fost excluşi din alegerile parlamentare care au avut loc pe data de 28 septembrie 2025, cu doar două zile înainte de alegeri, în baza unor suspiciuni de finanţare ilegală a formaţiunii noastre. În baza aceloraşi suspiciuni, Partidul Republican „Inima Moldovei” este cu activitatea limitată deja de opt luni, ca măsură asiguratorie, chiar dacă legislaţia în vigoare în Republica Moldova, prevede că fondul unor astfel de cauze se examinează în decurs de două luni. Ţin să menţionez că prevederile legale care au făcut posibilă excluderea candidaţilor noştri din alegeri şi ulterioara limitare a activităţii Partidului Republican „Inima Moldovei” au fost introduse de Parlamentul Republicii Moldova în Legea partidelor pe data de 14 iunie 2025, cu mai puţin de patru luni înainte de alegeri. Asupra acestor prevederi ale legislaţiei moldoveneşti Comisia de la Veneţia s-a pronunţat în luna martie a anului curent, subliniind că limitarea activităţii unui partid şi excluderea din alegeri nu poate fi făcută doar în baza unor suspiciuni.
Pornind de la suspiciunile menţionate mai sus, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a demarat un amplu control financiar al activităţii Partidului Republican „Inima Moldovei” şi a Blocului electoral patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei, parte a căruia, în alegerile parlamentare din septembrie 2025, a fost şi formaţiunea noastră. Acest control a durat circa opt luni, iar, în rezultat, Comisia Electorală Centrală, a stabilit că suspiciunile de finanţare ilegală a Partidului Republican „Inima Moldovei” nu s-au adeverit. Ataşez la scrisoarea mea şi amplul raport al Comisiei Electorale Centrale privind controlul financiar complex efectuat în cazul formaţiunii noastre. Pe data de 29 mai 2026, raportul menţionat a fost aprobat prin decizia Comisiei Electorale Centrale.
Stimate dle Secretar General al Consiliului Europei!
Stimată dnă Secretar al Comisiei de la Veneţia!
Ţin să menţionez că situaţia în care a nimerit Partidul Republican „Inima Moldovei” este una fără precedent. Pentru prima dată candidaţii unui partid au fost excluşi din alegeri, iar activitatea formaţiunii a fost limitată pentru o perioadă considerabilă de timp, în baza unor suspiciuni, care ulterior nu s-au adeverit. Apropo, prevederile din Legea partidelor în baza cărora s-a comis acest grav abuz antidemocratic rămân în vigoare şi astăzi, chiar dacă Comisia de la Veneţia a emis un aviz în acest sens, din care a reieşit clar că limitarea activităţii unui partid şi excluderea din alegeri nu poate avea loc doar în baza unor suspiciuni. Personal am venit cu un demers către Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, în care am solicitat să se ţină cont de avizul Comisiei de la Veneţia şi să se anuleze prevederile abuzive din Legea partidelor, dar nici până astăzi acest lucru nu a fost făcut. Păstrarea acestor prevederi în vigoare creşte riscul ca abuzurile de genul celui comis împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei” să se repete în viitor.
Formaţiunea pe care am onoarea să o conduc va face noi demersuri pentru ca prevederile abuzive şi antidemocratice din Legea partidelor să fie anulate. De asemenea, vom veni cu demersurile de rigoare către autorităţile competente din Republica Moldova ca să fie încetată limitarea activităţii formaţiunii noastre. Aceasta este logic în condiţiile în care suspiciunile de finanţare ilegală nu s-au adeverit. În general, considerăm că acest caz unic în felul său al Partidului Republican „Inima Moldovei” trebuie să stea la baza unui amplu studiu, care să arate ce efecte grave, antidemocratice pot genera prevederi abuzive introduse premeditat în legislaţie înainte de alegeri.
Dat fiind cele menţionate, stimate dle Secretar General al Consiliului Europei şi stimată dnă Secretar al Comisiei de la Veneţia, vă solicit respectuos să continuaţi monitorizarea cazului Partidului Republican „Inima Moldovei” şi a situaţiei legate de prevederile abuzive din Legea partidelor. Iar eu voi continua să vă informez despre toate evoluţiile şi involuţiile relevante din acest punct de vedere.
Cu respect,
Irina Vlah, preşedinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”




1 Informație relevantă
Puteți comenta pe Facebook.