Secretarul de stat, Iuliana Drăgălin, a avut o întrevedere cu doi ambasadori recent acreditați în R. Moldova

Secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, a avut întrevederi cu doi ambasadori recent acreditați în Republica Moldova, ambasadorul Burkinei Faso cu reședința la Ankara, Brahima Sere și cu ambasadorul agreat al Africii de Sud cu reședința la Kiev, Andre Johannes Groenewald.

În cuvântul său de salut, secretarul de stat și-a exprimat recunoștința pentru interesul ambasadorilor privind consolidarea dialogului bilateral dintre Republica Moldova și cele două țări.

La rândul lor, ambasadorii Brahima Sere și Andre Johannes Groenewald și-au exprimat încrederea că relațiile dintre țări se vor dezvolta pe o notă de deschidere, totodată menționând că sunt convinși că există potențial pentru a implementa multe proiecte bilaterale, care vor fi în beneficiul tuturor părților.

Menționăm că, volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Burkina Faso în perioada ianuarie – iunie 2020, a înregistrat suma de 269 mii USD. După valoarea volumului schimburilor comerciale, înregistrat în perioada analizată, Burkina Faso se situează pe locul 91 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 0,08% în comerțul total.

Privind volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Republica Africa de Sud în perioada ianuarie – iunie 2020, a înregistrat suma de 3 mln USD, +6,07% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019. După valoarea volumului schimburilor comerciale, înregistrat în perioada analizată, Africa de Sud se situează pe locul 59 printre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 0,08% în comerțul total.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share