Secretarul de stat Sergiu Mihov a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Estonia, Aune Kotli

 

Secretarul de stat Sergiu Mihov a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Estonia în Republica Moldova cu sediul la București, Aune Kotli, cu ocazia acreditării în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar.

Oficialul moldovean a exprimat aprecieri pentru contribuția semnificativă a Republicii Estonia în susținerea procesului de integrare europeană a țării noastre, cât și menținerea Republicii Moldova în lista țărilor prioritare pentru asistența acordată de către Guvernul estonian.

Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor bilaterale, atât în plan politic, cât și în cel comercial-economic, continuarea schimbului de experiență și celor mai bune practici în diverse domenii de interes reciproc, combaterea amenințărilor hibride, aspecte legate de securitatea regională, precum și importanța efectuării vizitelor la nivel înalt în vederea extinderii și aprofundării cooperării sectoriale moldo-estoniene.

Total
0
Shares
Total
0
Share