Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc la forumul șefilor de poliție de la Salzburg

Forum Salzburg Cavcaliuc

În perioada 18-19 octombrie curent, delegația Poliției din Republica Moldova condusă de Gheorghe Cavcaliuc a participat la Reuniunea șefilor de poliție, care a avut loc în orașul Varșovia, Polonia.

Evenimentul a fost organizat de Poliția Națională din Polonia, sub egida Forumului de la Salzburg, unde a participat conducerea instituțiilor polițienești din 13 țări, precum și organizațiile internaționale Europol și Interpol, se scrie în comunicatul de presă al Poliției din Republica Moldova. 

Reuniunea are drept scop îmbunătățirea cooperării polițienești internaționale, prin consolidarea capacităților Punctului unic de contact din cadrul structurilor polițienești naționale, precum și împărtășirea progreselor asumate de către statele grupului de prieteni în contextul vectorului european. 

Forumul de la Salzburg, creat în anul 2000, la inițiativa Ministerului Federal de Interne din Austria, este un parteneriat de securitate la nivelul Europei Centrale, care și-a asumat ca prioritate, parcursul european.

Republica Moldova participă la lucrările acestei platforme din  anul 2006, odată cu inițiativa parteneriatului de  dezvoltare a strategiei comune externe “Grupul de prieteni”, unde au fost invitate statele din Balcani, inclusiv și Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, delegația Inspectoratului General al Poliției a prezentat progresele înregistrate de Centrul cooperare polițienească internațională în raport cu Agenția europeană Europol, implementarea cu succes a sistemului criminalistic privind amprentele digitale, prioritățile pe termen mediu în dezvoltarea expertizei ADN, precum și aderarea la Sistemul european de informații cu privire la automobile și permise de conducere (EUCARIS).

Au fost organizate întrevederi bilaterale cu reprezentanții instituțiilor omoloage, unde au fost abordate priorități pe termen scurt și mediu, menite să îmbunătățească cooperarea polițienească.

Printre subiectele abordate, putem enunța ideea instruirii a două grupuri de formatori din cadrul Poliției din Republica Moldova la instituțiile de pregătire ale polițiștilor din Polonia, includerea Inspectoratului General al Poliției în proiectul ILECU IV, finanțat de Austria, precum și susținerea candidaturii Ministrului Afacerilor Interne la poziția de director general al Centrului Sud-Est de Aplicare a Legii cu sediul la București.    

Amintim că, statutul oferit Republicii Moldova în cadrul acestei platforme susține mersul implementării reformei instituționale a Poliției, Ministerului Afacerilor Interne, dar și a condiționalităților Acordului de Asociere RM-UE. 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share