Un inspector piscicol din structurile separatiste transnistrene a tras în luna februarie, mai și aprilie curent din automat și pistol în pescarii moldoveni din raionul Florești și Soroca. Despre aceasta anunță delegația R. Moldova la Comisia Unificată de Control într-un comunicat de presă, transmite Deschide.md. La Tighina, sub auspiciile Copreședintelui delegației Federației Ruse (FR) Ilia Uvarov, s-a întrunit Comisia Unificată de Control (CUC).
Pe motiv că Comandamentul Militar Întrunit (CMÎ) nu a fost în stare să prezinte rapoartele săptămânale privind situația din Zona de Securitate (ZS) din perioada 13-19 iunie a.c. și 20-26 iunie a.c., care cuprind recentele deplasări neautorizate ale efectivelor militare în ZS, precum și din motivul că nu a fost găsit un consens între Comandanții militari superiori din partea FR, Ucrainei, Republicii Moldova și Regiunii transnistrene în vederea semnării acestora, șpeful delegației FR în CUC, Ilia Uvarov, a propus examinarea Rapoartelor menționate în cadrul următoarei ședințe. Această propunere a fost acceptată unanim de către toate componentele CUC.
Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a diseminat o adresare către toate componentele CUC, în care își expune îngrijorarea privind utilizarea armelor de foc de către structurile transnistrene în Zona de Securitate.
„La adresa noastră au ajuns plângeri îngrijorătoare ale cetățenilor R. Moldova care locuiesc în satele Zaluceni din raionul Florești și Cerlina din raionul Soroca. Mai exact, aceștia ne-au comunicat că în timp ce pescuiau la Nistru, reprezentanții structurilor transnistrene au încercat să-i rețină folosind arme de foc”, se arată în adresarea delegații moldovenești.
Mai exact, un inspector piscicol din raionul Camenca, în luna februarie, a tras de cinci ori dintr-un automat în direcția pescarilor moldoveni, iar în luna aprilie și mai curent a tras și dintr-un pistol, pentru a obliga pescarii să vină pe malul stâng al Nistrului. Autoritățile moldovene califică acestea drept provocări și destabilizări ale situației în Zona de Securitate Nord.