Sergiu Litvinenco anunță că-l va da in judecată pe socialistul Vasile Bolea pentru calomnie

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, anunță că-l va da in judecată pe Vasile Bolea pentru calomnie, după ce deputatul socialist i-a adus anumite acuzații, informează Telegraph.md, cu referire la comunicatul de presă al PAS.

„Nu discut și nu am discutat niciodată cu judecătorul Nicolae Roșca din momentul intrării în exercițiul funcției. M-am văzut accidental, așa cum m-am văzut cu multe alte persoane, cu domnul Roșca la inaugurarea Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și la două înmormântări – a domnului Cataranciuc și a domnului Cotorobai. Respect independența judecătorilor Curții Constituționale și deciziile acestei instituții. Anume independența Curții Constituționale reprezintă puterea ei în fața uzurpatorilor. Acest lucru Vasile Bolea nicidecum nu-l poate înțelege. Totodată, anunț că îl voi da în judecată pe Vasile Bolea pentru calomnie”, a declarat Litvinenco.

Amintim că astăzi, 26 aprilie 2021, deputatul socialist Vasile Bolea a anunțat că cere SIS, MAI și PG să verifice întâlnirile secrete ale deputatului Sergiu Litvinenco cu Nicolae Roșca, magistrat CC.

Despre aceasta Vasile Bolea a declarat în cadrul unui briefing de presă. Deputatul a cerut ca SIS, Procuratura Generală și Ministerul de Interne să investigheze acest caz, pentru a stabili dacă deputatul PAS a intervenit în deciziile magistratului.

„Pe parcursul ultimului an, Sergiu Litvinenco se întâlnea cu fostul membru PAS și ex-avocatul Maiei Sandu, în prezent judecător la CC, Nicolae Roșca. Cei doi au discutat agenda Curții, poate se consultau pe diferite soluții la unele decizii. Am să adresez interpelare de deputat la Procuratura Generală, MAI și SIS, să stabilească geolocația și să fixeze întrunirile între cei doi și să dea o apreciere juridică acestor întruniri, dacă aceste întâlniri între Litvinenco și Roșca reprezintă ingerință în actul justiție”, a declarat Bolea.

Judecătorul Curții Constituționale Nicolae Roșca a fost numit în această funcție de către Guvernul condus de Maia Sandu pe criterii politice. Roșca, fostul membru PAS și avocat personal al Maiei Sandu, a fost promovat în funcție, chiar dacă nu a obținut cea mai mare notă la concurs.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share