Politic

Silvia Radu: Educatorii care lucrează în grădiniţele din capitală ar putea beneficia de un loc de trai

Pinterest LinkedIn Tumblr

Educatorii care lucrează în grădiniţele din capitală ar putea beneficia de un loc de trai în cămine. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul interimar al capitalei, Silvia Radu, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău, transmite MOLDPRES.

Edilul a specificat că a identificat deja nişte imobile în acest sens. „Căminele nu sunt în stare proastă, sunt condiţii foarte decente de trai. Tinerele familii ar putea locui acolo. Locuințele sunt călduroase, luminoase, nu sunt vechi doar trebuie puţin de reparat şi adaptat la sistemul de cămine familiale, de aceea am cerut să fie evaluate costurile lucrărilor necesare„, a spus Silvia Radu.

Șeful adjunct al Direcției educație, tineret și sport din mun. Chișinău, Viorica Negrei, a menționat că principalele cauze ale lipsei cadrelor din grădinițe ar fi salariile mici, lipsa spațiului locativ, faptul că foarte mulți tineri pleacă peste hotare, precum și lipsa de absolvenți ai facultăților respective.

În grupe există un număr mare de copii, astfel crește și volumul de lucru. Încercăm să monitorizăm situația și să evidențiem facilitățile existente. Mă refer la dreptul la o indemnizație de 36 sau 45 de mii de lei, achitarea suplimentară pentru numărul sporit de copii în grupe, ceea ce constituie de la 10 la 25% pentru educatoare și până la 50% pentru ajutorii de educatori. La fel, există un supliment la salariu pentru gradul didactic„, a afirmat Negrei.

Totodată, viceprimarul Ruslan Codreanu a propus şi acoperirea cheltuielilor de transport pentru angajați. „Una dintre recomandări este să prevedem costurile pentru transportul educatorilor şi al personalului auxiliar din grădiniţe. Mă refer la angajații care vin din afara municipiului Chișinău”, a spus Codreanu.

Potrivit datelor Direcției educație, tineret și sport, peste 700 de educatorii stau cu chirie, iar 64 fac naveta. În grădinițele din capitală activează 1445 de grupe. Din necesarul de 2890 de educatori, în prezent, activează 2542 de educatori, ceea ce constituie peste 87%.

loading...

Comments are closed.