Situația de la depozitul de deșeuri de la Țânțăreni este gestionată de către serviciile municipale, în comun cu IGSU

Situația de la poligonul de deșeuri menajare solide din localitatea Țânțăreni, este gestionată de serviciile municipale, în comun cu reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar incendiul de la gunoiște a fost localizat, transmite Telegraph.md

Pe teren sunt antrenate autospeciale și echipe de pompieri, precum și buldozere, pentru a acoperi cu pământ sursa focului. Totodată, a fost adusă tehnică suplimentară pentru a desfășura lucrări în caz de necesitate.

Primarul general, Ion Ceban, a participat miercuri la o ședință la fața locului, privind gestionarea situației de la depozitul de deșeuri, cu participarea ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Mihail Harabagiu și responsabili de la regiile municipale de profil.

Edilul capitalei a menționat că deși procesul de lichidare a incendiului pe teritoriul poligonului este unul anevoios, în prezent sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru a depăși situația.

Totodată, Ion Ceban a solicitat suport Ministerului de Interne în vederea examinării cauzelor și circumstanțelor izbucnirii focului pe teritoriul gunoiștii municipale. În paralel, la nivel de autoritate publică locală va fi desfășurată o anchetă pe subiectul dat.

E de menționat că astăzi va fi convocată ședința Comisiei pentru situații excepționale a municipiului Chișinău referitor la problema gestionării incendiului la poligonul de la Țânțăreni.

Citește și: Lucrările de construcție a stației de tratare a levigatului de la gunoiștea de la Țânțăreni au început

Total
0
Shares
Total
0
Share