Situația pârtiilor de schi din Europa. Stațiunea unde pasionații urcă la pas pe munte

Regatul Unit e în continuare în carantină şi sunt slabe şansele că restricţiile să fie ridicate mai devreme de lună martie.

Cu staţiunile de schi încă închise, britanicii pasionaţi de sporturile de iarnă fac însă tot posibilul să se bucure de zăpadă, inclusiv să urce ore întregi pe munte, la pas, pentru a ajunge la pârtiile pe care, în mod normal, se ajunge cu transportul pe cablu.

În Europa, Italia se pregăteşte să deschidă staţiunile pe 15 februarie, însă păstrează în vigoare multe dintre măsurile de distanţare socială.

În stațiunea de schi Glencoe, din vestul Scoției, la fel ca în alte părți, pârtiile sunt închise, telescaunele nu funcționează, și doar câțiva oameni au rămas să aibă grijă de toate echipamentele.

Asta nu-i descurajează pe pasionații de schi din localitățile apropiate, care vin să se bucure de peisaje și să schieze, chiar dacă pentru asta sunt nevoiți să meargă ore întregi pe jos.

Nicola Foster, schior: “Condițiile sunt incredibile și noi locuim aproape, în Fort William, așa că am reușit să dăm o fugă la schi.”

Nu este, însă, atât de simplu pe cât lasă impresia tinerii. Ca să ajungi acolo trebuie să ai experiența necesară pentru urcuș. Pasionaţii apreciază însă calitatea stratului neatins de zăpadă.

Cian McBeath, snowboarder: “E superb, da. Căutăm zăpadă moale, ca asta, și e peste tot pe aici. Bineînțeles, muntele e închis și nu sunt multe pârtii. Avem tot locul doar pentru noi și asta e destul de plăcut.”

În timp ce unii localnici ajung totuși să schieze, situația rămâne frustrantă pentru reprezentanții stațiunii de schi, închisă de la începutul iernii din cauza restricțiilor anti-COVID-19.

Angela Dingwall, salvator montan: ″În perioada asta a anului, aveam parcarea plină, o echipă întreagă de angajați, cu toții lucrând 7 zile pe săptămână, 12 ore pe zi. E dificil, dar băieții țin totul pregătit și, imediat ce primim undă verde, ne deschidem porțile.”

Pe de altă parte, stațiunile de schi din nordul Italiei, inclusiv cele din Lombardia – epicentrul pandemiei de coronavirus din Europa – se vor deschide pe 15 februarie.

Măsura vine ca urmare a evoluției favorabile a pandemiei în Italia, dar o serie de măsuri restrictive rămân în vigoare. Cea mai importantă este că numărul schiorilor pe pârtii va fi limitat la 30% din capacitatea normală.

Situația contrastează cu măsurile luate în regiunea austriacă Tirol, unde au fost descoperite mai multe focare de COVID, provocate de tulpina sud-africană a virusului. Autoritățile de la Viena au introdus carantina obligatorie pentru 14 zile pentru toți cei care vin din Tirol.

Total
0
Shares
Total
0
Share