Externe

Situație tragică în Italia. Cimitirele au liste de aşteptare pentru înmormântări, iar rudele nici măcar nu pot să își ia rămas bun de la cei decedați

Pinterest LinkedIn Tumblr

În provincia Bergamo din Italia, cea mai afectată de epidemia de Covid 19, crematoriul a ajuns să funcţioneze 24 de ore din 24. Sicriele au umplut până la refuz morgile a două spitale, apoi morga cimitirului, iar acum zac înşirate în biserica cimitirului. Din punct de vedere al deceselor înregistrate aici în ultima perioadă, noul coronavirus a lovit această regiune cu forţa unui „dezastru de proporţii istorice”, se arată într-un reportaj Washington Post.

Rubrica de decese din ziarul local se întinde pe 10 pagini, fapt comparat de editorul-şef cu un verirabil „jurnal de front”.

Şi, pentru ca trauma să fie completă, înmormântările şi doliul trebuie să se desfăşoare în completă izolare.

În Bergamo, bolnavii sunt luaţi cu ambulanţele şi aduşi în grabă la spital. Rudelor le este complet interzis accesul la pacienţii care au murit de noul coronavirus, complet izolaţi în saloanele din spital închise ermetic.

Înmormântările se desfăşoară în prezenţa unui singur preot şi a unui angajat al pompelor funebre, în vreme ce rudele celui decedat, dacă nu sunt şi ele deja în carantină, nu au oricum voie să fie prezente.

Practic, în Bergamo au murit atât de mulţi oameni, încât există deja liste de aşteptare pentru înmormântări şi incinerări.

Astfel, doar luni, în Italia au murit 349 de oameni, din care peste 200 doar în regiunea Lombardia. Peste 2.100 de oameni au murit, până în prezent, în această ţară, din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus.

„Este mai rău decât la război”, a declarat o italiancă în vârstă de 43 de ani aflată în auto-izolare şi al cărei tată a murit săptămâna trecută de Covid-19, la vârsta de 85 de ani. „Aşteptăm să-l îngroape pe tata. Iar noi stăm şi aşteptăm momentul să ne luăm rămas bun de la el”.

„Durerea şi tristeţea pe care le resimţi la moartea cuiva apropiat presupune să stai aproape de rude şi prieteni, dar noi am experimentat aceste stări, la distanţă, prin telefon”, a declarat o altă italiancă din regiune aflată într-o situaţie similară.

În Nembro, un mic oraş din regiune, 70 de oameni au murit în ultimele 12 zile.

„E ca şi cum aici a explodat o bombă chimică”, a declarat o italiancă de 49 de ani care editează rubrica de decese din ziarul local.

„Morgile şi instituţiile de sănătate publică se află în stare de colaps”, este de părere un antreprenor de pompe funebre. „Nu am fost deloc pregătiţi pentru o astfel de situaţie”.

Anunţurile mortuare conţin informaţii precum „transport direct la crematoriu” sau „data la care va avea loc ceremonia publică urmează a fi stabilită ulterior”.

Autorităţile recomandă, în acest caz, folosirea crematoriului. Printre restricţiile impuse de guvernul italian se numără şi interzicerea slujbelor de înmormântare în biserici. Accesul în cimitire este, de asemenea, interzis publicului, deoarece autorităţile se tem că rudele ar putea răspândi mai departe epidemia, dacă ar vizita mormintele celor ucişi de noul coronavirus.

Sursa: digi24.ro

Citește și: Covid-19 a ajuns în 161 de țări, iar numărul deceselor din restul lumii l-a depășit pe cel din China

loading...

Comments are closed.