Soarta moldovenilor aflați în zonele afectate de coronavirus: Precizările MAEIE

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene vine cu precizări în legătură cu informațiile apărute în spațiul public despre refuzul unei companii aeriene care efectua un zbor charter pe ruta Xian (R.P.Chineză) – Ekaterinburg (Federația Rusă) de a îmbarca la bord cetățeni ai Republicii Moldova.

Ministerul menționează că Ambasadele Republicii Moldova la Beijing și, respectiv, la Moscova, nu au fost contactate de către cetățenii noștri referitor la problema dată. În același timp, Misiunile noastre diplomatice au luat legătura cu compania aeriană care opera zborul, dar și cu Ambasada Federației Ruse la Beijing, care au relatat că decizia de a lua pe cineva la bordul aeronavei aparține companiei aeriene, iar aceasta din urmă s-a conformat deciziei Guvernului rus din 01.02.2020 de a limita zborurile spre China.

Într-un caz particular, un cetățean moldovean care dorea să călătorească cu avionul de la Shanghai spre Federația Rusă, notificat de compania aeriană despre contramandarea cursei pentru care avea deja bilet, Ambasada Republicii Moldova i-a recomandat să efectueze zborul prin rute ocolitoare, drept rezultat cetățeanul a procurat deja bilet de zbor de la Shanghai spre Seul (Coreea de Sud), iar de acolo urmează să-și continue drumul spre Rusia.

Ca urmare deciziei Guvernului Federației Ruse, pentru zborurile charter din R.P.Chineză vor fi îmbarcați doar cetățeni ai F. Ruse, decizia autorităților este explicată prin dorința de a limita răspândirea noului coronavirus. Mai multor companii rusești care efectuau zboruri între Federația Rusă și China, le-au fost suspendate zborurile, unei singure companii i-au fost permise curse între Moscova, aeroport ”Sheremetyevo” și alte orașe chineze.

Tototdată se specifică  că Ambasada Republicii Moldova la Beijing este în contact permanent cu autoritățile chineze, reprezentanții companiilor aeriene dar și cu misiunea diplomatică ale Federației Ruse în China în vederea clarificării situațiilor similare și acordării, la solicitare, a asistenței consulare necesare. În cazuri de urgență, cetățenii țării noastre aflați în Republica Populară Chineză pot contacta Ambasada Republicii Moldova la Beijing la numărul +8618513292005.

Totodată, cu referire la posibili cetățeni moldoveni identificați la bordul vasului de croazieră „Diamond Princess”, Ministerul de Externe informează că pe data de 5 februarie autoritățile japoneze au anunțat despre plasarea în carantină pentru o perioadă de 14 zile a membrilor echipajului și pasagerilor vasului maritim, intrat în portul Yokohama pe data de 3 februarie.

Doi dintre cei 2666 de pasageri și 1045 membri ai echipajului, aflați la bordul vasului menționat, sunt cetățeni ai Republici Moldova. Cetățenii noștri au informat Misiunea Diplomatică că ei cooperează cu autoritățile japoneze și efectuează teste medicale zilnice. În momentul de față, aceștia nu manifestă simptome ale virusului, iar starea generală de sănătate este bună.

Ambasada Republicii Moldova la Tokyo afirmă că menține legătura permanentă cu cei doi moldoveni și anunță că în cazuri de urgență, cetățenii țării noastre aflați în Japonia pot contacta misiunea diplomatică la numărul +810 80 8850 7372.

MAEIE reiterează mesajul emis de Organizația Mondială a Sănătății prin care se încurajează țările să abordeze situația într-o manieră solidară și cooperantă, astfel eventualele știri false să nu producă panică în rândul populației.

Citește și: Igor Dodon prezidează grupul de lucru pentru organizarea și desfășurarea Forumului regiunilor din Rusia și Moldova. Care sunt declarațiile acestuia

Total
0
Shares
Total
0
Share