Un șofer în stare de ebrietate a fost depistat de carabinieri pe o stradă din municipiul Bălți, după ce conducea haotic și punea în pericol traficul rutier.
Incidentul a avut loc pe strada Decebal, unde un echipaj mixt, format dintr-un carabinier al Direcției regionale „Nord” a Inspectoratului General de Carabinieri și un angajat al Inspectoratului de Poliție Bălți, a intervenit în timpul misiunilor de menținere a ordinii publice.
Automobilul, un „Ford Transit”, a fost oprit după ce oamenii legii au observat că se deplasa neuniform. În urma verificărilor, s-a stabilit că șoferul se afla în stare de ebrietate alcoolică. Testarea cu aparatul Drager a indicat o concentrație de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost înlăturat de la volan, iar mijlocul de transport a fost evacuat și dus la parcarea specială.
Acțiunea face parte din măsurile desfășurate de carabinieri și polițiști pentru prevenirea și combaterea încălcărilor legii și pentru menținerea siguranței în trafic.



