SUA declară că nu încurajează atacurile ucrainene din interiorul Rusiei

Statele Unite nu încurajează şi nu autorizează atacurile în interiorul Rusiei, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, după ce autorităţile ruse au declarat că au doborât drone care au încercat să atace Moscova miercuri dimineaţa, scrie Agerpres.ro

Este la latitudinea Ucrainei să decidă cum alege să se apere de invazia rusă care a început în februarie anul trecut, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, adăugând că Rusia ar putea pune capăt războiului oricând prin retragerea din Ucraina.

Loviturile cu drone în interiorul Rusiei s-au înmulţit de când două avioane fără pilot au fost distruse deasupra Kremlinului la începutul lunii mai.

Atacurile cu drone asupra capitalei Rusiei au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimele luni, scrie sursa.

Statele Unite, care au furnizat Ucrainei asistenţă masivă sub formă de arme şi alte echipamente militare pentru a combate invazia rusă, au spus în mod constant că nu sprijină atacurile în interiorul Rusiei.

Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri dimineaţa că sistemele de apărare aeriană au doborât trei drone care au încercat să atace Moscova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share