SUA trimite un nou ambasador în Republica Moldova. Cine îl va înlocui pe Hogan

Președintele Statelor Unite Joe Biden l-a nominalizat pe Kent Doyle Logsdon, pe postul de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Moldova, informează Radio Europa Liberă

Kent Doyle Logsdon, membru de carieră al Serviciului Superior de Externe cu rangul de consilier ministerial, este șef de birou la subsecretariatul pentru creștere economică, energie și mediu.

Anterior, a ocupat funcția de asistent principal adjunct al secretarului de stat la Biroul resurselor energetice și a fost șef adjunct de misiune diplomatică la Ambasada SUA la Berlin, Germania, în calitate de însărcinat cu afaceri ad interim din ianuarie 2017 până în mai 2018.

Înainte de aceasta, Logsdon a fost asistent executiv al secretarului adjunct de stat pentru management și resurse și secretar executiv adjunct la Departamentul de stat.

Anterior a fost și director al Centrului de operațiuni, director al Oficiului pentru afaceri rusești și șef adjunct al misiunii din Tbilisi, Georgia. Logsdon a activat și la Kiev, Ucraina, în Bangkok, Thailanda, în Alma Ata, Kazahstan, în Islamabad, Pakistan și în Stuttgart, Germania. Are un masterat la Universitatea din Virginia și o diplomă de licență la Universitatea Notre Dame.

Logsdon, care a primit decorația prezidențială pentru servicii meritorii, vorbește rusă, ucraineană, thailandeză și germană.

Citește și: Alexandru Slusari susține că nu va candida la postul de președinte al PPDA. Care este motivul

Total
0
Shares
 
Total
0
Share