Tânărul care și-a omorât sora, după ce a incendiat-o cu benzină, a fost condamnat la închisoare

 

La 29 mai, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Hâncești.

Astfel, potrivit sentinței, un tânăr în vârstă de 29 de ani, originar din raionul Rezina, a fost recunoscut vinovat de omor premeditat al unui membru de familie, săvârșit cu deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit. a), e/1), j) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani și patru luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, la 06 martie 2023, aproximativ la orele 17:00, inculpatul, aflându-se într-un sat din raionul Hâncești, în ograda gospodăriei proprii, în rezultatul unui conflict pe care l-a avut cu sora sa mai mică, din cauza împărțirii unor bani, obținuți din vânzarea unui imobil, a amenințat-o că o va arde.

Imediat după cele spuse, conștientizând caracterul ilegal al acțiunilor sale, manifestând o deosebită cruzime, a stropit-o peste tot corpul cu o soluție inflamabilă și a incendiat-o.

Victimei i-au fost cauzate arsuri termice calificate ca vătămări corporale grave, care au dus la decesul ei la 13 martie 2023, la spital.

Din declarațiile martorilor, cei doi frați se certau și se băteau frecvent din motive de neînțelegere financiară.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share