Țara care interzice accesul persoanelor nevaccinate în școli și spitale

Începând cu finalul lunii iulie și începutul lunii august, majoritatea regiunilor din China vor înterzice accesul persoanelor nevaccinate în școli, spitale și transport public, printre altele, informează Smartradio.ro

Autoritățile locale a 12 regiuni din cele 22 ale Chinei au anunțat noi măsuri restrictive pentru persoanele care nu s-au vaccinat. Pe lângă cele enumerate mai sus, accesul persoanelor care nu au fost imunizate va fi interzis în săli de sport, hoteluri, internet cafe-uri, benzinării și bănci; lista variază în funcție de regiune.

Județul Tanghe din provincia Henan va merge până în punctul în care va interzice companiilor să plătească salariile angajaților nevaccinați.

Populația va fi monitorizată prin intermediul sistemelor deja existente, cum ar fi camere video cu recunoaștere facială. Vaccinarea este „datoria și obligația” fiecărui cetățean chinez, se arată într-un comunicat oficial al autorităților. China descrie situația din afara granițelor sale ca fiind „severă și complicată.

Până acum, aceste anunțuri au fost doar la nivel local. Totuși, deja majoritatea regiunilor au decis că vor implementa asemenea măsuri; poate fi doar o chestiune de timp până când guvernul de la Beijing va impune astfel de restricții la nivel central.

Citește și: Meciurile din Uruguay au fost suspendate după ce un fotbalist s-a sinucis în Ziua Naţională pentru prevenirea suicidului

Total
0
Shares
Total
0
Share