Proiectul PDM de interzicere a propagandei ruse a primit aviz pozitiv în Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media. După dezbateri, 7 membri ai comisiei de specialitate au votat pentru! Împotrivă au votat deputații PSRM Vlad Bătrâncea și Marina Rădvan. Iar exponentul PLDM, Maria Ciobanu, s-a abținut să voteze.
Partidul Democrat din Moldova (PDM) a propuns azi introducerea pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului Republicii Moldova, proiectul de lege privind modificarea Codului audiovizualului, prin care se propune un mecanism de asigurare a securității informaționale a statului.
Inițiativa, semnată de deputații PDM și PPE, are scopul să securizeze spațiul informațional, prin limitarea difuzării și retransmisiei pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informațional-analitice, politice, militare, din state care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.