Trei cetățeni ai Uzbekistanului au vrut să treacă frontiera moldovenească, având acte false

Șase asigurări auto Cartea Verde, cu semne vizibile de falsificare, au fost depistate la trei cetățeni ai Uzbekistanului, care s-au prezentat ieri, 24 martie a.c., în punctul de trecere a frontierei Tudora.

Astfel, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat s-au apropiat cetățenii uzbeci, identificați ca șoferi de camioane. Toți trei activau la aceiași firmă și se deplasau, în convoi, din Uzbekistan cu destinație finală – regiunea transnistreană.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră după realizarea termometriei și toate procedurile pe linia prevenirii riscului de răspândire a Covid-19 pe teritoriul Republicii Moldova, au supus unor verificări minuțioase asigurările auto Cartea Verde, două ar fi eliberate de autoritățile din Bulgaria și alte patru – în Muntenegru. Toate prezentau semne vizibile de falsificare. Ca urmare a verificării în bazele de date, dar și cu tehnica specială din dotare s-a constatat nevalabilitatea documentelor respective.

La audieri, doi dintre șoferi au declarat că asigurările auto au fost procurate de către companie, iar al treilea a spus că personal și-a procurat Cartea Verde de la granița dintre Uzbekistan și Kazahstan. Niciunul nu cunoștea despre falsul depistat în acte.

Actele contrafăcute au fost ridicate și transmise spre expertiză, cercetările sunt continuate de către polițiști de frontieră din Direcția regională EST. Conform prevederilor art.361 alin.1 Cod Penal al Republicii Moldova, conducătorii auto riscă amendă în mărime până la 650 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Citește și: PG a retras din teritoriu dosarul violului unei minore la Taraclia

Total
0
Shares
Total
0
Share