Actualitate

Trei încălcări ale legislației ANI: Sunt vizați un fost șef de întreprindere și doi primari

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis acte de constatare în privința a trei subiecți ai declarării. Astfel, inspectorii de integritate au stabilit două conflicte de interese, care au fost admise de către ex-directorul unei întreprinderi  din raionul Anenii Noi și primarul comunei Stoicani din raionul Soroca. O incompatibilitate de funcție a fost constatată la primarul comunei Crihana din raionul Orhei. Subiecții riscă interdicții.

În primul caz, este vorba despre fostul director interimar al Întreprinderii Municipale ”Serele Moldovei”, care anterior s-a aflat în subordinea Ministerului Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului și Agenției Proprietăți Publice. În perioada, mai 2016 – noiembrie 2020, subiectul a deținut interimatul funcției de conducător al instituției. În anul 2017, potrivit sesizării, acesta și-a  angajat ginerele în funcția de inginer. Pe numele acestuia a emis și semnat mai multe acte, și anume  ordinul de angajare, contractul individual de muncă.  Peste un an, și-a pus semnătura și pe ordinul privind încetarea contractul individual de muncă. Fostul director al întreprinderii nu a declarat conflictul de interese în raport cu ginerele său, nu s-a abținut de la semnătură și nu a așteptat o soluție vizavi de ruda apropiată.

Un alt conflict de interese a fost identificat pe numele primarului comunei Stoicani din raionul Soroca. În perioada 2013-2019subiectul în calitate de primar, dar și de Președinte al Comisiei de licitație, a participat la luarea mai multor decizii și a semnat/încheiat acte juridice în favoarea fiului și firmei soției sale. În perioada vizată au fost emise/încheiate aproximativ 19 decizii și contracte, între primar, fiul său și firma soției, în care erau vizate mai multe terenuri aferente, arendarea a două automobile de serviciu de compania privată a soției și de achiziționare a unor servicii. Ca și în cazul anterior, primarul nu s-a abținut de la luarea deciziilor favorabile persoanelor apropiate, nu a declarat conflictul de interese și nu a așteptat o soluție în acest sens.

Și primarul localității Crihana din raionul Orhei s-a ales cu o încălcare. Acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Până la emiterea actului de constatare,  primarul deținea și funcții administrative în două firme private. Astfel că, după validarea mandatului, în noiembrie 2019, primarul a avut termen de 30 de zile pentru a-și soluționa starea de incompatibilitate. Din explicațiile oferite inspectorului integritate, primarul a invocat că nu a reușit să îți rezolve incompatibilitatea din cauza fondatorului uneia dintre firme, care era plecat peste hotare și a persoanei cu care a avut înțelegerea de a-i transmite în gestiune cealaltă firmă.

Dacă actele de constatare vor rămâne definitive,  subiecții vor  decăzuți din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică, cu aplicarea interdicției de trei ani de zile de a mai ocupa funcții.

loading...

Comments are closed.