UE alocă peste 277 milioane de lei pentru ”presa independentă” din Republica Moldova

Mass-media ”independentă” din Republica Moldova va beneficia de 14 milioane de euro din partea Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul român Eugen Tomac, care a precizat că este vorba de „bani europeni pentru combaterea dezinformării lui Putin”, informează Agora.md

„14 milioane de euro alocă Uniunea Europeană pentru o presă echidistantă în R. Moldova.

Românii de peste Prut au ales calea europeană, prin urmare propaganda lui Putin își va găsi mult mai greu unde de propagare”, a scris Tomac pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul afirmă că potrivit unui document oficial pe care l-a primit unei interpelări adresate Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă, Josep Borrell, este vorba de cel puțin trei proiecte prin care UE susține mass-media independentă din R. Moldova.

„Astfel, 5 milioane de euro ajung în R. Moldova pentru comunicarea strategică, jurnalismul de investigație și combaterea dezinformării; 1 milion de euro pentru media locală; 8 milioane de euro prin programul regional EU4Independent Media”, susține Eugen Tomac.

„Sprijinul presei și a jurnaliștilor onești sunt esențiale pentru a oferi cetățenilor informații corecte și nepărtinitoare. Propaganda lui Putin trebuie combătută cu toată forța, fără ea imperiul lui construit pe ură și frică se va prăbuși”, a adăugat acesta.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share