Social

UE va susține promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric din sudul Republicii Moldova prin finanțarea unui proiect transfrontalier

Pinterest LinkedIn Tumblr

Agenția de Dezvoltare Regională Sud în parteneriat cu Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” din Iași, au lansat ieri, 19 august, un proiect ce va spori potențialul turistic din regiunea de sud a zonei transfrontaliere prin promovarea meșteșugăritului tradițional.  Proiectul va fi implementat în cele 8 raioane ale regiunii de dezvoltare Sud din țara noastră și două județe din România și are ca scop promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric.

În cadrul ceremoniei de lansare, desfășurată în format online, Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Dorin Andros, a subliniat: „Mă bucur că ADR Sud a reușit să promoveze un proiect transfrontalier ce va pune în valoare tot ce avem mai de preț în țară – patrimoniul cultural. MADRM susține și acordă suportul necesar pentru reabilitarea, reconstrucția infrastructurii culturale. Vă mulțumesc că am reușit să ne reunim la o masă comună. Sper ca acest proiect să fie de bun augur și un exemplu pentru celelalte regiuni de dezvoltare”.

Proiectul urmează a fi implementat pe parcursul a 16 luni, iar principalele acțiuni ce vor fi realizate țin de cooperare transfrontalieră sporită între 3 entități organizaționale din Republica Moldova și România, cu scopul de a promova valorile culturale comune ca atracție turistică; cartografierea meșterilor populari din zona transfrontalieră; instruirea antreprenorială a meșterilor populari în domeniul managementului și marketing-ului afacerilor. De asemenea, urmează a fi organizată o taberă de vară pentru inițierea unui număr de 24 tineri din regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova în 4 meșteșuguri tradiționale; să fie înființată Asociația Meșterilor populari din Regiunea de dezvoltare Sud a Moldovei și încheierea Acordurilor de parteneriat cu operatorii de turism, precum și să fie creată o platformă online de marketing și promovare a produselor meșteșugărești tradiționale. Pentru promovarea meșterilor populari urmează a fi organizate și patru expoziții de artizanat în Republica Moldova.

„Prin realizarea activităților propuse în cadrul proiectului ne propunem să contribuim la îmbunătățirea potențialului turistic a zonei transfrontaliere din regiunea de sud cu o nouă activitate economică legată de meșteșugurile tradiționale, și suntem convinși că proiectul va deschide o modalitate  de creștere a veniturilor meșteșugarilor de pe ambele părți ale Prutului. Pentru noi toți este important dezvoltarea și  păstrarea codului genetic al identității naționale a comunităților, care au moștenit și dezvoltă patrimoniul cultural comun ca urmare a evoluției istorice” a menționat directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Maria Culeșov.

Citește și: INEDIT // Uniunea Cineaștilor din Moldova a inițiat un proiect de promovare a filmelor moldovenești

loading...

Comments are closed.