ULTIMA ORĂ // A fost aprobată ordinea de zi a ședințelor parlamentare pentru următoarele două săptămâni

Întrunit astăzi în ședință, Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, deputații vor examina proiectul de lege cu privire la blocul locativ, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomo Electrică Cernobâl; proiectul cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I al Clasificatorului activităților din economia Moldovei; proiectul privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice; proiectul privind instituirea unor măsuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii etc.

Săptămâna curentă, Parlamentul se va întruni în ședință plenară joi și vineri. Mâine, ședința plenară va începe la ora 10.00.

Total
0
Shares
Total
0
Share