Ultima oră! Din nou cod galben de rujeolă în Republica Moldova

pavel filip, svetlana cebotari, rujeola epidemie, cod portocaliu epidemie, vaccinare rujeola, vaccine copii

Comisia pentru Situații Excepționale a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în baza evaluării riscului de declanșare a urgenței de sănătate publică, a stabilit astăzi scăderea Codului portocaliu, la Cod galben pentru rujeolă la nivel național.

Acest lucru se datorează faptului că în această perioadă s-a constatat o scădere a îmbolnăvirilor de rujeolă, în luna octombrie existând doar un caz de rujeolă, față de septembrie – 19 cazuri, precum și faptului că numărul de vaccinări contra rujeolei a crescut. Astfel, acoperirea vaccinală pe țară este de 95%, în perioada august-septembrie numărul de copii imunizați ajungând la 47.242, a precizat serviciul de presă al ministerului sus-numit.

Totodată, sursa citată a atenționat că riscul posibil de declanșare a urgenței de sănătate publică se menține și este determinat de evoluția situației epidemiologice la rujeolă cu posibila apariție a izbucnirilor în grupuri de populație cu nivel scăzut de vaccinare. Acesta este determinat și de migrația intensă în teritoriile cu risc pentru rujeolă, inclusiv în țările vecine, Ucraina și România, precum și în alte state din Europa unde călătoresc cetățenii din Republica Moldova (Italia, Franța și Grecia).

În context, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale îndeamnă populația să evite călătoriile în țările afectate de rujeolă, precum: Rusia, România, Ucraina și să se vaccineze contra rujeolei, care este unica și cea mai efectivă metodă de prevenire a îmbolnăvirii cu rujeolă.

Total
0
Shares
Total
0
Share