Premierul României, Ilie Bolojan, și Ciprian Ciucu, primarul general al municipiului București și unul dintre liderii influenți ai PNL, urmează să ajungă la Chișinău pe 29 mai, în contextul unui eveniment dedicat reformei administrației publice locale din Republica Moldova.
Anunțul privind vizita lui Ilie Bolojan a fost făcut de premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în contextul evenimentului „Primării puternice – localități dezvoltate”, organizat în PMAN pentru primăriile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară.
Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa președinta Maia Sandu, speakerul Parlamentului și Ilie Bolojan, în contextul vizitei anunțate în Republica Moldova.
Sursele noastre susțin că la Chișinău va veni și Ciprian Ciucu, considerat unul dintre oamenii influenți din PNL.
Vizita are loc într-o perioadă tensionată pe scena politică de la București. Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis, iar președintele Nicușor Dan este în proces de identificare și desemnare a unei candidaturi pentru formarea unui nou Cabinet de miniștri. În același timp, PNL a anunțat că preferă să treacă în opoziție și să își reconstruiască poziția politică după anii de guvernare alături de PSD.
Ilie Bolojan și Maia Sandu sunt considerați apropiați din punct de vedere politic. În trecut, șefa statului a efectuat și o vizită la Oradea, întâlnire care nu a fost anunțată oficial.



