ULTIMA ORĂ Primul mesaj al lui Vlad Plahotniuc după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”

ULTIMA ORĂ // Primul mesaj al lui Vlad Plahotniuc după condamnarea la 19 ani de închisoare: „A fost triumful puterii politice asupra legii”
EnglishFrançaisРусский

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a publicat primul său mesaj după ce a fost condamnat la 19 ani de închisoare, calificând sentința drept una „dictată politic” și acuzând influențe ale guvernării PAS asupra sistemului de justiție.

În mesajul publicat, Vlad Plahotniuc susține că procesul de judecată ar fi fost marcat de „presiune mediatică”, „erori grave de procedură” și influențe politice asupra judecătorilor și procurorilor, afirmând că va contesta decizia în instanțele superioare, inclusiv la nivel european și internațional.

”Stimați prieteni, colegi, cetățeni,

Vreau să vin cu un scurt comentariu în urma procesului de judecată care și-a încheiat prima etapă la 22 aprilie.

Știu că decizia judecătorilor a provocat multe discuții în societate și în mediul politic, dar și în mediul profesional din sistemul judiciar. Știu că pentru multă lume sentința de condamnare era cunoscută din timp. Nici nu putea fi altfel în condițiile în care judecătorii erau supuși vettingului galben, care le decidea cariera, iar procurorul pe caz a primit imediat după condamnarea mea promovarea vettingului, ca o recompensă pentru dosarul pe care l-a întocmit împotriva mea.

Totul e atât de vizibil și la suprafață, toate influențele politice sunt atât de evidente, toate comenzile date de sus sunt atât de vădite, încât doar naivii pot crede că în aprilie s-a produs un act de triumf al legii. Din contra, acela a fost, de fapt, triumful puterii politice asupra legii. Și compromiterea în mod repetat a legii.

Triumful legii e atunci când acuzatorii și judecătorii sunt independenți față de factorul politic, triumful legii e atunci când între judecători există dezbatere autentică și există ezitări firești cu privire la datele prezentate, triumful legii e atunci când unii judecători dau dovadă de un bun-simț elementar, pentru a se retrage din judecarea cazului, odată ce se constată incompatibilitatea lor pe acest caz, din varii motive, despre care au vorbit public avocații mei.

Și tocmai acest proces de judecată atât de discreditat – care s-a desfășurat cu atât de multe lacune de partea probatorie, cu limitarea în timp a inculpatului pentru studierea dosarului, cu judecători incompatibili cu cazul examinat și ținuți în șah de vettingul PAS-ului, cu selectarea și excluderea părtinitoare a martorilor apărării, cu o presiune mediatică fără precedent, cu diverși propagandiști de-ai puterii care practic le dictau judecătorilor cum să ia decizia – face ca întregul eșafod politic ridicat împotriva mea să se dărâme în viitor.

Imediat ce dosarul meu va fi înaintat către niveluri judecătorești superioare, inclusiv europene și internaționale, lacunele în probatoriu și erorile grave de procedură vor fi scoase la iveală, cu consecințele de rigoare.

Ipotezele, alegațiile și părerile culese și aduse ca argumente în dosar împotriva mea nu sunt probe. Acestea nu sunt dovezi serioase, ci fantezii generate de rivalii mei politici. Dovezi concrete n-au existat și nu există, ele nu pot exista. Prin urmare, sentința de condamnare în prima instanță a fost una exclusiv dictată politic și ea va trebui să fie supusă unei analize oneste, profesionale și critice în instanțele de mai sus. Și eu sper că de acum încolo justiția va fi mult mai independentă față de politic și mai curajoasă în respectarea codului profesional. Implicit, se poate impune rejudecarea cazului, cu un nou complet de judecată, fără de păcatele profesionale și morale ale celor care s-au compromis la prima etapă.

Eu sunt convins de partea mea de dreptate și am încredere că viitorul le va așeza pe toate la locul lor.

Le transmit mulțumiri și recunoștință tuturor celor care au fost cu gândul bun la mine în această perioadă”, este mesajul publicat de Plahotniuc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share