Actual

ULTIMA ORĂ // Șoferul mașinii cu numere diplomatice, în care au fost depistate cutii cu anabolizante, pus sub învinuire

Pinterest LinkedIn Tumblr

Șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut sâmbătă la postul vamal Palanca, în care au fost depistate cutii cu anabolizante, a fost pus sub învinuire.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a preluat investigarea respectivului dosar, a dispus învinuirea șoferului pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante și substanțe psihotrope, și urmează să depună demers la arest pentru 30 de zile.

Substanțele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie 2020, de către Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.

Investigarea cazului este exercitată de PCCOCS, de comun cu autoritatea vamală, iar la această etapă se stabilește proveniența substanțelor și cercul de persoane implicate.

Procuratura va reveni cu noi amănunte, în măsura în care acestea nu vor periclita avansarea investigațiilor.

Potrivit legii, infracțiunea de contrabandă se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani în cazul persoanelor fizice, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 300.000 la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

loading...

Comments are closed.