ULTIMA ORĂ // Statul cere intentarea procesului de insolvabilitate față de Avia Invest

Statul cerere intentarea procesului de insolvabilitate față de Avia Invest. Despre aceasta a anunțat președintele Igor Dodon, după ședința de astăzi a Consiliului Superior de Securitate.

Potrivit șefului statului, Avia Invest datorează o sumă de cel puțin 60 de milioane de lei, iar incapacitatea de plată este temei de intentare a procesului de insolvabilitate. Odată cu intentarea acestei proceduri speciale de administrare a Avia Invest, contractul de concesiune se va considera întrerupt.

”Sunt depuse mai multe eforturi, ca acest aeroport să revină în gestiunea statului. Astăzi, colegii de la Guvern și din organele de anchetă ne-au informat că am avansat”, a menționat șeful statului.

Potrivit președintelui Igor Dodon, sunt trei scenarii de anulare a contractului de concesiune a aeroportului, iar unul este intentarea procesului de insolvabilitate față de Avia Invest.

”La această etapă, Avia Invest este datoare statului cu zeci de milioane de lei. Avia Invest este obligată să achite taxa pentru supravegherea aeronautică. Anul trecut, datoria față de stat era de 118 mln. lei. Ce fac funcționarii din Guvernul dnei Maia Sandu? Semnează în luna iunie-iulie o tranzacție de reeșalonare, ca aceste 118 mln. de lei să nu fie achitate imediat, dar să fie achitate până în mai 2020. Dacă insistau atunci, putea fi dată la insolvabilitate Avia Invest și atunci, imediat, se anula acordul de concesiune”, a mai declarat Dodon.

La final, șeful statului a menționat că atacurile împotriva sa, tot mai frecvente în ultima perioadă, sunt anume din cauza avansării cercetărilor în dosarele ce ține de furtul miliardului și de concesiunea AI Chișinău.

„Înțelegeți de ce unii s-au activizat în ultima perioadă? Pentru că în câteva săptămâni rămân fără aeroport, iar în următoarele săptămâni se vor desfășura acțiuni concrete pe dosarul fraudei bancare. Iată prin ce se explică presiunile care se fac în ultimul timp pe deputați, guvern, folosirea Curții Constituționale. Statul va merge ferm pe aceste 2 subiecte, noi vom ajunge la capăt”, a declarat Igor Dodon fără a da nume.

Total
0
Shares
Total
0
Share