ULTIMA ORĂ Un F-16 de fabricație americană ar fi efectuat prima incursiune de luptă pe teritoriul Rusiei. Este anticipat un atac aerian asupra Ucrainei care ar putea dura peste 24 de ore

ULTIMA ORĂ // Un F-16 de fabricație americană ar fi efectuat prima incursiune de luptă pe teritoriul Rusiei. Este anticipat un atac aerian asupra Ucrainei care ar putea dura peste 24 de ore
EnglishFrançaisРусский
Screenshot

Grupul militar Getica, format inclusiv din voluntari vorbitori de limba română care luptă de partea Ucrainei, susține că un avion de vânătoare F-16 ucrainean ar fi efectuat prima incursiune de luptă pe teritoriul Rusiei, unde ar fi lovit patru elicoptere militare pe aerodromul Taganrog, din regiunea Rostov.

Potrivit sursei citate, printre aparatele lovite s-ar afla și un elicopter de atac Ka-52. Getica afirmă că aeronava s-a întors ulterior în siguranță pe teritoriul controlat de Ucraina.

Totodată, grupul militar avertizează, citând informații pe care le prezintă drept provenite din surse interne și din notificări ale structurilor militare ucrainene, că Rusia pregătește un atac aerian de amploare asupra Ucrainei, care ar putea dura peste 24 de ore.

Getica susține că sunt observate pregătiri pentru utilizarea unor mijloace combinate de atac aerian și îi îndeamnă pe civilii aflați în Ucraina să respecte instrucțiunile autorităților și să se adăpostească în cazul declanșării alertelor aeriene.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share