Un adolescent din Afganistan, găsit ascuns în remorca unui TIR condus de un moldovean la PTF Negru Vodă

Un cetățean afgan care a încercat să treacă ilegal frontiera în România, din Republica Bulgaria a fost găsit ascuns în remorca unui autocamion la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă.

În data de 03 aprilie s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean din Republica Moldova, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor, cu marfă din Turcia pentru R. Moldova.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră români, împreună cu polițiștii de frontieră bulgari, a fost descoperit ascuns, pe osia semiremorcii, un bărbat, cetățean străin. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că cel în cauză este cetățean din Afganistan, în vârstă de 18 ani.

Ca urmare a celor constatate, persoana a fost preluată în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share