Un deținut din Penitenciarul nr. 11 s-a sinucis în această noapte! Ce pedeapsă ispășea acesta?

penitenciar bender, detinut omorat, detinut spanzurat, penitenciar bender

În noaptea zilei de astăzi,10 octombrie 2018, în Penitenciarul nr.11-Bălți a avut loc un caz de suicid în rândul persoanelor deţinute.

Astfel, la ora 03:55, în blocul sanitar din celulă a fost depistat corpul neînsufleţit al unui deţinut, fără semne de moarte violentă, în vârstă de 42 de ani, condamnat la 30 de ani privațiune de libertate pentru comiterea unei infracțiuni deosebit de grave.

Imediat a fost solicitat serviciul de urgență 112, care a constatat moartea biologică, deces prin strangulare.

Despre deces, administraţia penitenciarului a anunţat Inspectoratul de poliţie din Bălți, organele de procuratură, Oficiul Avocatului Poporului și rudele condamnatului.

Potrivit angajaţilor penitenciarului, pe parcursul executării pedepsei, condamnatul nu a prezentat comportament depresiv sau agresiv.

Pe cazul dat, Administrația Națională a Penitenciarelor a iniţiat o anchetă internă, pentru elucidarea tuturor circumstanţelor producerii incidentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share