Preşedintele ţării, Igor Dodon, a semnat luni, 20 ianuarie, decretul privind numirea lui Ghenadie Iurco în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul administrației publice locale și dezvoltării regionale, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Ghenadie Iurco a absolvit Academia de Administrare Publică, are o experiență vastă în domeniu, activând în mai multe funcții de răspundere în administrația publică locală, ultima fiind cea de șef al Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat.
Igor Dodon i-a urat lui Ghenadie Iurco bun-venit în echipa prezidențială și succes în activitatea pe care o va desfășura.
Citește și: Platforma DA îndeamnă PAS-ul să o retragă pe Stamate și să susțină la Hîncești candidatura lui Mihai Druță