Un primar, un secretar al Consiliului local și un director al unei Case de Cultură, în vizorul ANI după de au admis conflicte de interese

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit trei conflicte de interese admise de către  un primar, un secretar al Consiliului local și un director al unei Case de Cultură. O incompatibilitate de funcție a fost indentificată la un consilier din Consiliul raional, altă incompatibilitate fiind constatată la un consilier din Consiliul local. Inspectorii de integritate au dispus aplicarea prevederilor legale pentru admiterea încălcărilor depistate.

Astfel, primarul satuluii Hăsnășenii Mari din raionul Drochia a admis conflicte de interese cu soțul, care activa în cadrul primăriei. Primarul a admis conflicte de interese participând la luarea deciziilor și la semnarea actelor administrative în privința soțului.

Un alt conflict de interese a fost stabilit pe numele unui secretar al Consiliului local Maximovca din raionul Anenii Noi. Exercitând atribuțiile de primar al satului, secretarul a semnat dispoziții în favoarea persoanelor apropiate – fiica și soțul, nedeclarând și nesoluționând situația de conflict de interese.

Și directorul Casei de Cultură a satului Recea din raionul Râșcani a fost depistat cu conflicte de interese pe care le-a admis în privința persoane apropiate – soțul. A emis și a semnat 14 acte administrative pe numele soțului, care era angajat  în calitate de paznic și lucrător tehnic (deridicătoare) în cadrul Casei de Cultură.

O încălcare a legislației a fost constatată și la un consilier din cadrul Consiliului raional Fălești. Acesta s-a aflat în incompatibilitate de funcție, în perioada ianuarie 2020 – mai 2021, exercitând simultan mandatul de consilier în Consiliul raional și funcția de conducător auto în cadrul subdiviziunii Aparatului Președintelui Raionului.

Altă incompatibilitate de funcție a fost stabilită în privința unui consilier din Consiliul local Carabetovca, raionul Basarabeasca. Persoana supusă controlului deținea mandatul de consilier în Consiliul satului și exercita funcția de paznic în cadrul primăriei satului.

Dacă actele de constatare vor rămâne definitive, se va aplica interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând ca toate persoanele vizate să fie incluse în Registrul Interdicțiilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share