Un tânăr din Căușeni care promitea locuri de muncă peste hotare, dar după ce lua banii, dădea bir cu fugiții a fost reținut de poliție

Un tânăr de 22 ani, originar din raionul Căuşeni, a fost imobilizat şi încătuşat în plină stradă de poliţiştii capitalei, după ce acesta a amăgit cel puţin cinci persoane că le va ajuta să.şi găsească loc de muncă peste hotare. Individul a fost anterior judecat pentru infracţiuni similare, ispăşindu-şi pedeapsa în detenţie timp de un an de zile.

Conform informaţiilor acumulate şi declaraţiilor făcute de către victime, individul ar fi însuşit prin înşelăciune şi abuz de încredere bani, sub pretextul perfectării actelor necesare şi angajării în câmpul muncii peste hotarele ţării.

Până în prezent, el ar fi încasat bani în sumă de peste 25 000 lei, iar victimelor nu le-ar fi prestat niciun serviciu în acest sens.  Potenţialele victime erau căutate prin intermediul reţelelor de socializare, postând anunţuri de perfectare a actelor necesare şi angajare în câmpul muncii.

Actualmente individul este cercetat penal pentru escrocherie în stare de arest şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 17 000 lei la 27 000 lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.

Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău solicită cetăţenilor care au avut de pătimit din cauza învinuitului, să se prezinte la sediul Inspectoratului de Poliţie a sectorului Centru din strada Bulgară 40, pentru a depune plângeri conform legii.

Reţinut şi încătuşat în plină stradă de poliţiştii sectorului CentruRecent, poliţiştii sectorului Centru din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au imobilizat şi încătuşat în plină stradă un individ suspectat de comiterea unui şir de escrocherii, în urma căruia au avut de pătimit cel puţin cinci persoane. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 22 ani, originar din raionul Căuşeni, anterior judecat pentru infracţiuni similare, ispăşindu-şi pedeapsa în detenţie timp de un an de zile…http://politiacapitalei.md/retinut-si-incatusat-in-plina-strada-de-politistii-sectorului-centru/

Опубликовано Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău 12 сентября 2017 г.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share