Uniunea Europeană condamnă ”valul de represiune” împotriva oponenților înaintea alegerilor legislative din Belarus

Uniunea Europeană a condamnat un “val de represiune” care îi vizează pe oponenţii din Belarus, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, scrie Agerpres.ro

UE “condamnă în termenii cei mai fermi recentul val de represiune împotriva foştilor prizonieri politici încă prezenţi în Belarus şi împotriva rudelor acestora”, a precizat Borrell într-un comunicat.

Acest nou val de represiune priveşte “peste 100 de persoane, dintre care multe au fost arestate”, denunţă UE.

Cel puţin 24 de persoane au fost arestate în Belarus într-un nou val de arestări înaintea alegerilor, a denunţat la rândul său organizaţia belarusă pentru drepturile omului Viasna.

Belarusul se pregăteşte pentru alegerile parlamentare din februarie fără niciun suspans real, puterea fiind concentrată în întregime în mâinile preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 30 de ani.

“Regimul Lukaşenko îşi continuă tacticile deplorabile de intimidare şi represiune împotriva criticilor săi şi împotriva posibililor oponenţi politici înainte de ‘alegerile’ din februarie”, a atras atenţia şeful diplomaţiei europene.

Total
0
Shares
Total
0
Share