Veniturile în fondurile AOAM în primele şapte luni ale anului au crescut 1,9% față de anul trecut

În primele şapte luni ale anului curent, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri proprii de peste 2 miliarde 836 de milioane de lei. Acumulările respective au fost în creştere cu aproximativ 52 de milioane sau cu 1,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cea mai mare parte a veniturilor provine din primele de asigurare medicală în cotă procentuală din salariu. Acestea au depăşit 2 miliarde 668 de milioane de lei, cu cca 27,6 milioane mai mult faţă de perioada similară din 2019.

În acelaşi timp, primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au constituit peste 126 de milioane, fiind în creştere cu cca 15 milioane comparativ cu primele şapte luni ale anului trecut.

Alte venituri încasate în fondurile AOAM, inclusiv primele de asigurare achitate de rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, constituie peste 41 de milioane de lei, cu cca 10 milioane mai mult faţă de suma înregistrată în perioada respectivă din 2019.

Citește și: Raportul privind executarea fondurilor AOAM pentru 2019, aprobat de Guvern

Total
0
Shares
 
Total
0
Share