Veste bună pentru angajații de la Poșta Moldovei: Vor primi salarii majorate cu până la 100%!

Veste bună pentru angajați de la Poșta Moldovei, Vor primi salarii majorate cu până la 100%, vlad plahotniuc, partidul democrat, pdm

Peste 4.800 de poștași și alți angajați ai Poștei Moldovei, în special cei din mediul rural, vor beneficia de majorări de salarii de la 35 până la 100%. Anunțul a fost făcut astăzi de liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

“Pentru angajații Poștei Moldovei, preponderent din mediul rural, care au salarii mici, am decis astăzi să le majorăm salariile considerabil – de la 35 până la 100 de procente. Vorbim aici despre circa 4.800 de poștași, care vor primi salarii majorate începând cu luna decembrie anul curent”, a anunţat preşedintele Partidului Democrat.
 
Pe de altă parte, poștașii vor fi obligați să ducă pensia acasă tuturor persoanelor care solicită acest lucru. “În baza adresărilor pe care le-am primit noi de la cetățeni, am cerut Guvernului ca, începând de luna viitoare, poștașii să ducă pensiile acasă persoanelor care solicită acest lucru, ceea ce mi se pare firesc, fiindcă multora le este dificil să ajungă la oficiile poștale”, a spus Vlad Plahotniuc.
 
Liderul PDM a spus că toate aceste ajutoare, compensații, majorări de salarii, pensii au devenit posibile pentru că guvernarea Partidului Democrat a reușit să acumuleze încasări importante la buget, datorită ordinii și reformelor pe care le face Guvernul Filip, asigurând creșterea stabilă a economiei ţării, chiar dacă în Europa de Est există un fundal de instabilitate politică şi economică. 

Total
0
Shares
Total
0
Share