Vești proaste pentru moldoveni! Gazul și energia electrică se vor SCUMPI. ANRE deja a ajustat tarifele cu FMI

tarife mai mari, se scumpeste gazul, se scumpeste energia electrica, tarife majorate, Maia Sandu, alianta psrm-acum, acum-psrm, Guvernul Sandu,

Ajustarea tarifelor la energia electrică și la gazele naturale au fost principalul subiect de discuţii dintre membrii Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică cu reprezentanții Misiunii Fondului Monetar Internațional. Întrevederea a avut loc marţi, iar părţile au vorbit şi despre impactul acestor modificări asupra consumatorilor finali.

Despre aceasta ANRE a anunţat printr-un comunicat de presă, informează Publika.md

Potrivit unor surse din cadrul ANRE, ajustările despre care se vorbeşte în comunicatul de presă al instituţiei, înseamnă scumpirea gazului şi a energiei electrice. Preţurile ar putea reveni la cele de până la ieftinire.

Recent, şeful statului Igor Dodon a declarat că tariful la gaz ar putea crește cu 35 de procente. 

Ultima ieftinire a gazelor naturale, cu peste 20 la sută, a avut loc în luna martie 2018, în urma unei solicitări în acest sens a fostului Guvern, condus de democratul Pavel Filip. Mai târziu s-a micşorat şi tariful pentru energia electrică, cu peste 10 la sută.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share