Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric

În marja sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară în aceste zile la Strasbourg, Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a avut o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, transmite Telegraph.md

Secretarul General al Consiliului Europei a salutat prezența fizică a Delegației parlamentare a Republicii Moldova la sesiunea APCE, menționând importanta comunicării directe atât între funcționarii Consiliului Europei și APCE și delegațiile naționale, cât și între parlamentarii din diferite țări. Marija Pejcinovic Buric a subliniat că platforma APCE, care oferă această oportunitate, trebuie valorificată pe deplin.
Vicespeakerul Vlad Batrîncea a făcut o scurtă prezentare a recentelor evoluții politice, economice și sociale din Republica Moldova, precum și a situației politice din Parlamentul țării.

A fost discutată abrogarea de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova a Legii privind funcționarea limbilor. Acest fapt îngrădește accesul la justiție, educație, sănătate a unei mari părți de cetățeni din Republica Moldova, vorbitori de limba rusă, a menționat Vlad Batrîncea.

Starea de lucruri actuală poate fi depășită doar prin dialog între forțele politice prezente în Parlament, cu implicarea societății civile”, a subliniat Vicepreședintele Parlamentului, reiterând importanța expertizei și asistenței Consiliului Europei pentru țara noastră.

Marija Pejcinovic Buric a menționat în context că Consiliul Europei urmărește îndeaproape evenimentele care se produc în țările membre, inclusiv în Republica Moldova, și va continua să acorde întreg sprijinul în dezvoltarea democratică a țării, implicit prin Planul său de acțiuni destinat Republicii Moldova.
Pentru depășirea impasurilor este nevoie de implicarea tuturor actorilor politici din țară, a conchis Secretarul General al Consiliului Europei.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova, în frunte cu Vicepreședintele Legislativului, șeful Delegației, Vlad Batrîncea, participă, în perioada 25-28 ianuarie, la lucrările sesiunii de iarnă a APCE.

Citește și: Jurnalist român, despre ședința CSS: „Maia Sandu și-a arătat mușchii în fața Legislativului – și nu s-a întâmplat nimic”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share