Suntem gata să investim, anual, câte 300 de milioane de lei pentru infrastructura din satele Republicii Moldova. Despre aceasta a declarat candidatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS), Oleg Reidman, în cadrul lansării programului social-economic al BeCS, informează NTV
“Nu avem nevoie de trei luni, pentru a face un programului. Noi deja avem un program elaborat pentru fiecare sector în parte. În Republica Moldova, o bună parte dintre cetățeni se alimentează cu apă din fântâni. În sate lipsesc sistemele de canalizare. 70% din străzile rurale nu sunt iluminate. Aceste probleme trebuie rezolvate de urgență. Din această cauză, imediat ce vom ajunge la guvernare, suntem gata să alocăm câte 300 de milioane de lei pentru infrastructură și în fiecare an suma va crește”, a declarat Reidman.
Reidman a precizat că pentru a îmbunătăți viața oamenilor din mediu rural, este nevoie de proiecte investiționale pentru canalizare, reparația drumurilor, și iluminatul stradal.
Citește și: SONDAJ // Aproape 52% dintre cetățeni sunt împotriva intrării Republicii Moldova în NATO