VIDEO // COVID-19: Orașul în care cadavrele zac abandonate pe străzi, pe bănci și pe holurile spitalelor

Orașul Guayaquil din Ecuador a fost teribil de nepregătit pentru a se confrunta cu pandemia de coronavirus. Dovada o fac cadavrele abandonate în străzi și pe holurile spitalelor, sutele de pacienți care așteaptă să fie internați în timp ce abia mai reușesc să respire și personalul medical care abia poate să facă față numărului mare de infectați, relatează CNN, citat de Digi24.ro

Când Flavio Ramos a fost dus, într-un cărucior cu rotile, în camera sa de spital, starea sa era atât de proastă încât abia mai putea să respire și alterna între starea de conștiență și cea de inconștiență. Fiul său, Arturo, care îl conducea, a putut să vadă, însă, cadavrele abandonate pe holurile spitalului.

Doi morți zăceau pe podea. Nimeni nu s-a ocupat să mute cadavrele, iar până a doua zi, numărul morților din salon a crescut la 3. Peste o lună mai târziu, familia lui Arturo încă nu a reușit să îl înmormânteze pe Flavio Ramos. Nu pentru că nu vor să facă asta ci pentru că la puțin după moartea sa, spitalul „i-a pierdut” cadavrul. În vârstă de 55 de ani, bărbatul este doar o altă victimă a COVID-19 în Guayaquil, locul uneia dintre cele mai dure epidemii de coronavirus din lume.

Moartea sa ilustrează felul în care sistemul de sănătate din al doilea cel mai mare oraș din Ecuador, s-a prăbușit complet în câteva săptămâni după explozia epidemiei în martie.

Luna trecută, orașul portuar de aproape trei milioane de locuitori a devenit faimos la nivel global după ce clipuri video care arătau morții aruncați pe străzile sale au devenit virale pe rețelele sociale. După ce morgile și casele funerare au ajuns depășite de numărul mare de morți, multe familii și-au lăsat morții pe străzi, de teama infectării și din cauza mirosului.

Trei doctori din Guyaquil, de la spitale diferite, au descris scene similare din perioada martie-aprilie: spitalele au fost pe deplin depășite de o pandemie care a a început rapid într-o țară cu un sistem sanitar nepregătit. Oamenii bolnavi ajungeau în număr mare la spital, mureau foarte repede, iar în scurt timp morgile nu au mai făcut față. Spitalele au rămas și fără saci mortuari, așa că cadavrele erau lăsate, pur și simplu, pe podea pentru că medicii nu aveau unde să le mai lase.

Deși datele guvernului ecuadorian arată doar 533 de morți din cauza COVID-19 în Guayaquil între martie și aprilie, în aceeași perioadă, numărul deceselor, în general, a fost 12.350 în oraș, un număr mult mai mare decât media deceselor în alți ani – 2695 în 2018 și 2903 în 2019. Conform epidemiologilor intervievați de CNN, bilanțul deceselor din cauza coronavirusului depășește 9000 doar în Guayaquil.

Total
0
Shares
Total
0
Share