Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că scandalul privind remunerările de la Ministerul Culturii nu este doar o problemă de imagine pentru PAS, ci reflectă un mod defectuos de administrare a instituțiilor publice. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.
Parlamentarul a criticat explicațiile oferite de autorități în cazul consilierului din cadrul Ministerului Culturii, despre care ministrul a anunțat că raporturile de muncă vor înceta în luna septembrie.
„Ni se spune că în septembrie urma să înceteze contractul, dar acum este încheiat imediat. Practic, se transmite mesajul: «Ne-ați prins, ne cerem scuze și îl concediem.» Este o atitudine total neserioasă față de cetățeni și față de societate”, a declarat Berlinschii.
Deputatul consideră că problema nu ține de imaginea partidului de guvernare, ci de criteriile în baza cărora sunt numite și remunerate persoane în funcții publice.
„Nu este vorba despre o criză de imagine a PAS. Este vorba despre gestionarea proastă a instituțiilor statului. Întrebarea este cine a decis aceste salarii și în baza căror criterii au fost stabilite asemenea remunerări”, a spus acesta.
Alexandr Berlinschii a afirmat că situații similare ar putea exista și în alte instituții publice, amintind cazurile unor secretari de stat care au declarat venituri anuale de peste două milioane de lei, inclusiv din participarea în consilii de administrație.
În opinia sa, problema nu o reprezintă existența unor salarii mari în sectorul public, ci faptul că acestea sunt acordate fără o justificare clară.
„Nu salariile mari sunt problema, ci salariile nemeritate. Demiterea unei persoane nu înseamnă că problema a fost rezolvată”, a declarat deputatul.
Berlinschii a pus sub semnul întrebării și legalitatea restituirii benevole a unor sume de bani către bugetul de stat, afirmând că specialiștii consultați de el susțin că o asemenea procedură nu este prevăzută de lege. Potrivit deputatului, dacă organele competente vor constata existența unui prejudiciu, persoana vizată ar putea fi obligată să restituie sumele în cadrul procedurilor legale.
În final, parlamentarul a declarat că astfel de cazuri alimentează nemulțumirea populației, în condițiile în care mulți cetățeni se confruntă cu dificultăți financiare.
„Oamenii abia își achită facturile, iar în același timp văd salarii de zeci și sute de mii de lei acordate rudelor, verișoarelor și persoanelor apropiate conducerii partidului. Acesta este motivul indignării din societate”, a conchis deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii.



