VIDEO // Dodon afirmă că militarii ruși TREBUIE să plece de pe teritoriul Republicii Moldova

Președintele Igor Dodon susține că militarii ruși din stânga Nistrului trebuie să plece de pe teritoriul Republicii Moldova, transmite Telegraph.md

Declarația a fost făcută în cadtrul emisiunii “Puterea a Patra” cu Gheorghe Gonța.

Șeful statului susține că dat fiind faptul că Republica Moldova este un stat neutru, trupele militare străine nu au ce căuta pe teritoriul său.

Igor Dodon mai spune că în Transnistria nu există nici o bază militară rusă, ci niște depozite păzite de militarii ruși. Astfel că odată ce va fi găsită soluția de lichidare a acestor depozite militarii Federației Ruse vor trebui să plece.

“Noi suntem un stat neutru. Evident pe teritoriul nostru neutru nu trebuie să fie trupe ale altor state.

Nu vorbim de pacificatori. Pacificatorii sunt pacificatori. Acolo nu sunt numai ruși, sunt OSCE și mai multe țări. În ceea ce ține de militari, evident că militarii care acum păzesc acele depozite, imediat cum găsim soluția politică sau lichidăm aceste depozite, ei trebuie să plece.

Noi nu avem bază militară rusă în Republica Moldova. Noi avem niște militari ruși care păzesc niște depozite și care trebuie să plece de pe teritoriul neutru al Republicii Moldova.” a declarat Dodon.

Citește și: SONDAJ // Maia Sandu și cu Igor Dodon sunt favoriții alegerilor prezidențiale

Total
0
Shares
 
Total
0
Share